10 pași pentru economisirea energiei electrice

 

1. Stinge lumina!

2. Folosește senzori de mișcare!

Senzorii de mișcare sunt foarte utili în spațiile potrivite cum ar fi pe scara blocului sau la intrarea în curte. Lumina se stinge automat după un interval de timp stabilit de tine atunci când nimeni nu mai trece prin fața senzorului.

3. Cumpără becuri LED!

Acestea te ajută să economisești energia electrică, rezistă mai mult timp și sunt mai sigure pentru sănătatea noastră spre deosebire de un neon, în special pentru sănătatea ochilor prin tipul de lumină pe care îl oferă.

4. Evită risipa alimentară!

Risipa alimentară este foarte importantă în economisirea energiei electrice. Atunci când aruncăm la gunoi alimentele, nu aruncăm doar mâncare, ci și toate resursele care au fost folosite pentru a produce acele alimente. De la sol, materie primă, apă, energie electrică, transportul până la magazin și prepararea mâncării, tot acest proces are impact asupra mediului. 

5. Scoate din priză electronicele atunci când nu le folosești!

Știai că poți plăti în plus și 180 lei/an la factura de energie electrică, dacă lași electrocasnicele în priză atunci când nu le folosești?  Conform unei companii care activează în domeniul energiei electrice, un aparat în stand-by poate consuma între 40% și 70% din energia pe care ar consuma-o în timpul funcționării.  Pentru a reduce pierderea de energie electrică, alege electrocasnice eficiente, din clasa energetică A, și scoate din priză aparatele pe care nu le folosești.

6.      Spală rufele sau vasele dacă mașina este plină!

Asigură-te că întotdeauna mașina de spălat este plină, nu doar că economisești energie electrică, dar astfel se economisește și apa. Mai mult, cu cât speli la o temperatură mai mică, cu atât se reduce consumul de energie. Dacă este posibil, alege cel mai scurt program de spălare.

7.      Menține electronicele într-o stare bună de funcționare!

Bine întreținute, aparatele electrice funcționează eficient și nu consumă mai multă energie electrică decât ar trebui.

8.      Instalează un termostat pe care îl poți programa!

Prin automatizarea procesului de încălzire al casei poți scădea semnificativ factura de încălzire și energie electrică.

9.      Folosește scările în locul liftului!

10.    Reciclează ambalajele!

Știai că prin reciclarea aluminiului se economisește 90% din energia necesară pentru a produce de la zero un alt produs?

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

10 pași pentru economisirea consumului de energie acasă

Cum poți reduce consumul de energie prin obiceiuri SMART?